Donarea de sange este darul vietii !

Fara donatori, multi bolnavi nu ar mai fi in viata astazi !

Deocamdata nu s-a descoperit un inlocuitor al sangelui asa ca donarea este singura solutie pentru a putea face fata nevoilor de sange si elemente ale sangelui necesare terapeuticii transfuzionale. Medicii si chirurgii se bazeaza pe donarea de sange pentru a efectua, in fiecare zi, o serie de interventii care salveaza viata oamenilor, sau o prelungesc.

Sângele donat poate trata în fiecare an un milion de pacienti.

Volumul de sânge este de aproximativ 5-6 litri pentru un adult, dar variaza în functie de sex, greutatete si şi inaltime. Sangele este mentinut in permanenta miscare intr-o retea de vase sanguine-artere, vene-care impanzesc tot organismul pentru a putea transporta oxigenul si substantele vitale nutritive in tesuturi si pentru a indeparta acele substante nocive care, acumulandu-se, ar putea deveni otravitoare.

Plasmă

Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din sânge şi este formată din aproximativ 90% apă, 1% substanţe anorganice (săruri minerale care conţin ioni dintre care mai importanţi sunt cei de sodiu Na, clor, Cl, potasiu, K, magneziu, Mg, fosfor, P şi calciu Ca) şi aproximativ 9% substanţe organice (proteine, glucide, lipide etc).
Proteinele din plasmă pe lângă rolul de transport, mai joacă un rol important în apărarea organismului prin sistemul imunologic, în procesul de coagulare a sângelui ,rolul de tampon în menţinerea unui pH constant şi menţinerea constantă a presiunii osmotice din sânge. Plasma se utilizeaza in afectiunile care se soldeaza cu afectarea factorilor de coagulare din sange : afectiuni hepatice,arsuri si altele.
Multe medicamente sunt fabricate din plasmă.

Este nevoie continua de sange datorita perioadei scazute de viata a componentelor sale.

Timpul de stocare al produselor din sânge:

  • Globulele rosii pot fi stocate pentru 42 de zile la 2 ° C şi 6 ° C.
  • Trombocitele pot fi stocate timp de 5 zile cu agitare continua la 22 ° C.
  • Plasmă congelată la - 25 ° C are o durata de viata de un an.

 

Trei tipuri de celule coexistă în sânge: celule rosii (eritrocite), celule albe (leucocite) si trombocite.

Celulele rosii din sange - eritrocitele

Eritrocitele sunt cele mai numeroase celule din sange, principala functie constand in transportul oxigenului de la plaman la tesuturi si transferul dioxidului de carbon de la tesuturi la plaman. Acest lucru se realizeaza prin intermediul hemoglobinei continute in eritrocite.
Boala cea mai frecventa care afectaza eritrocitele este anemia.
De aceea eritrocitele sunt utilizate în tratamentul anemiei care apare cel mai frecvent in sangerari acute din interventiile chirurgicale,traumatisme , hemoragii gastro-intestinale, nasteri si alte afectiuni soldate cu pierderi mari de sange.
De asemenea eritocitele sunt utilizate in tratamentul anemiei indusa de chimioterapie sau in anemiile din afectiuni cronice. .

Celulele albe din sânge - leucocitele

Ele sunt mai mari si mai putin numeroase si au rol în apărarea organismului împotriva agentilor externi (bacterii, virusuri, paraziti)

Trombocitele

Cele mai mici celule din corp sunt trombocitele, care sunt create pentru un singur scop – pentru a incepe procesul coagularii, cand un vas de sange este sectionat sau rupt.
Imediat ce o artera sau o vena este ranita, trombocitele din zona incep sa se uneasca intre ele, si de marginea plagii creeand trombusul care impiedica pierderea sangelui.
Ele sunt utilizate in tratamentul de substitutie in aplaziile medulare din leucemii, post chimioterapie, trombocitemii etc